
Atelier de poveste pornind de la ,,Bunicul de ciocolată” – Cluj

Humanitas Junior, Clujul Copiilor și KidsCity vă invită vineri, 15 mai de la ora 17.30, la Librăria Humanitas Cluj, la un atelier de poveste susținut de Alexandrina Megyesi, pornind de la cartea ,,Bunicul de ciocolată” de Narine Abgarian.
Participarea este gratuită, iar rezervările se pot face prin Google Forms
Viața lui Martin și a surorii lui, Matilda, se transformă într-o aventură plină de haz din clipa când vine în vizită Oscar, un bătrânel cât se poate de neobișnuit, căruia îi plac atât mult dulciurile, încât copiii l-au poreclit „bunicul de ciocolată“. Totul este cu susul în jos la acest bunic simpatic: dieta lui constă din căsuțe de turtă dulce, torturi de caramel, prăjituri de ciocolată, cuiburi cu nucă, înghețată de vanilie și alte bunătăți, în vreme ce ghiveciul de legume trebuie mâncat cu mare grijă, căci îngrașă! Unde mai pui că bunicul doarme cu capul în jos, lipit cu ghetele de tavan!
În așteptarea faimosului Târg al dulciurilor din Bergen, la care bunicul speră să câștige medalia de aur, cei doi copii, împreună cu bătrânul buclucaș, trec prin peripeții care mai de care mai amuzante și încearcă în același timp să dejoace planurile celor trei surori Paulsen, niște bătrâne acre care strică dinadins dulciurile din cofetăriile orașului, presărând pe ele sare, piper și praf de ghimbir. La toate acestea se adaugă misterul cufărului de pe verandă, un mâner de umbrelă cu inscripții stranii și o urmărire ca-n filme.
