
- Acest eveniment a trecut.
Cercul siguranței
aprilie 28 @ 17:30 - 19:00

Ne naștem părinți în clipa în care se naște copilul nostru.
Suntem construiți să oferim grijă, alinare și conexiune. Însă nu suntem construiți să fim perfecți.
Adesea ratăm. Ne încurcăm în semnalele copilului, le citim pe dos, presupunem altceva. Se mai întâmplă să ne pierdem în oboseală sau nesiguranță, să fim distrași și copleșiți. Sunt și zile în care ne e greu să fim și blânzi și fermi deopotrivă, sau clipe în care ne întrebăm dacă reacțiile noastre ajută cu adevărat sau rănesc.
Ceea ce contează însă e să vedem unde am greșit, să revenim, să reparăm. Pentru că în acele clipe de nealiniere, ceea ce rămâne e strădania noastră de a încerca din nou. Mereu. În fiecare clipă, în fiecare alegere, în fiecare zi. Pentru că în aceste momente de reîntâlnire se naște, de fapt, siguranța.
Nu e un drum ușor, însă e unul atât de necesar. Și merită fiecare pas! Pentru că cel mai de preț dar pe care îl putem lăsa copilului nostru este această temelie solidă și sigură pe care să-și ridice mai apoi propria viață.
E mai mult decât un set de informații.
E un program de educație pentru părinți și îngrijitori, bazat pe decenii de cercetări în teoria atașamentului, care și-a dovedit utilitatea și valoarea de-a lungul vremii, pentru nenumărate familii. E o hartă clară ce oferă îndrumare pentru a construi și crește o relație părinte-copil care hrănește și susține.
E un program de educație pentru părinți și îngrijitori, bazat pe decenii de cercetări în teoria atașamentului, care și-a dovedit utilitatea și valoarea de-a lungul vremii, pentru nenumărate familii. E o hartă clară ce oferă îndrumare pentru a construi și crește o relație părinte-copil care hrănește și susține.
Vom afla toate acestea, dar și altele la fel de prețioase.
Vor fi 7 săptămâni de explorare, împărtășire și creștere împreună, alături de alți părinți care trăiesc aceleași frământări și aceleași dorințe ca și tine.
Și, poate cel mai valoros, vor fi 7 săptămâni în care ne vom privi cu blândețe bagajul adus din propria copilărie în relația cu copilul nostru. Nu pentru a ne judeca, ci ca să ne înțelegem. Ca să descoperim cum îl putem transforma în resurse de grijă, apropiere și vindecare, pentru copiii noștri și pentru noi, deopotrivă.
Programul are și o a 8-a întâlnire, pentru familiile cu bebeluși, iar dacă se dorește, o putem parcurge cu drag între întâlnirile 3 și 4.
Ne-ar fi tare drag să ni te alături. 
Te vor însoți pe acest drum, cu blândețe și grijă, două bucăți din Kiddo, Adina și Alexandra.
0751.147.087 – Adina
Email: contact.kiddocare@gmail.com
sau prin Messenger
Email: contact.kiddocare@gmail.com
sau prin Messenger
Așa că, dacă simți că ți se potrivește și îți dorești să te alături, te așteptăm cu tot dragul, în tihna casei noastre, să descoperim împreună harta spre siguranță și o relație solidă și sănătoasă.
