
Șezătoare în Tihnă

Bunica îmi povestea cum mergea la șezătoare în sat, unde cosea cuverturi pentru pat și broda fețe de masă și de perne sau torcea lână pentru ca apoi să croșeteze ciorapi, fulare și căciuli pentru bunicu, mama și frații ei. Și în timp ce lucrau, femeile cântau și împărtășeau din întâmplările lor zilnice și spuneau povești, iar câteodată se spuneau și ghicitori. Și eu stăteam fascinată și ascultam cum îmi povestea bunica, îmi imaginam că și eu sunt prezentă la o astfel de șezătoare și cântam cu femeile satului simțind miros de lemne arse de la focul din vatra…
Vremea a trecut, au venit alte vremuri, nu mai ard lemnele în sobă căci merge centrala termică, nu mai coasem cuverturi pentru pat și nici fețe de perne că avem magazine on-line de unde să le comandăm, să nu mai zic de fulare și căciuli. 😊Cât despre bucuria de a spune povești, a cânta și a fi împreună cu alte femei, ne facem timp tot mai rar, spre deloc.
Dar eu știu că dacă ne punem în program măcar 2-3 ore pe lună pentru noi, să facem ceva creativ pentru starea noastră de bine și să întâlnim alte femei de la care și pentru care putem fi și primi inspirație, lumea ar fi mai tihnită, mai cu chef de viață.
Din inspirația tradiției populare și a vremurilor de azi, din dorința de a dărui și a contribui social, a două femei minunate, Stela Barbaroș și Nicoleta Gârbo, s-a născut proiectul “Șezătoare în Tihnă” – o adunare de prietene o dată pe lună în spațiul Stellaria – Centru de Creație și Feminitate, în care oricare dintre participante poate să împărtășească din talentele sale, dacă dorește.
Șezătoare va începe cu o poveste despre ce vom crea apoi cu mânuțele noastre. Se poate să cântăm, dacă ne învață cineva 😊, chiar să dansăm. Vom avea apă, ceai, fructe și gustări pentru toată lumea, dar dacă simțiți că doriți, puteți aduce orice, poate chiar să ne împărtășiți rețeta dacă e făcut de voi. La fiecare șezătoare vom face ceva creativ cu mâinile, pentru că se știe, că lucrul manual reduce nivelul de stres și oboseală, ne conectează cu noi înșine; iar „rezultatul” lucrului manual conține o parte din noi, căci prin mâini curge energia inimii (doar de acceea când iubim pe cine îmbrățișăm, nu? 😊)
“Șezătoare în Tihnă” din această luna va avea loc vineri, 22 mai, de la ora 18:00 la 20:00, la Stellaria – Centru de Creație și Feminitate și Stela Barbaroș va împartasi cu noi: cum putem să dăm un suflu nou tricourilor noastre. Așadar, pregătește un tricou de care poate te-ai plictisit sau poate care dorești să-l stilizezi și vino la Șezătoare să-l accesorizezi într-un mod creativ, relaxant și în felul tău: în acord cu personalitatea și unicitatea ta.
Contribuția financiară pentru spațiu unde ne adunăm și pentru materielalele lucrului manual este de minim 150 lei, prin virament bancar in contul RO08INGB0000999911320279, beneficiar Aotentic SRL.
Pentru a ști câte prietene ne adunăm la șezătoare, vă rog să completați formularul.
De-abia aștept să ne (re)întânim!
