Cum a devenit curtea noastră locul preferat al copiilor (și ce am învățat din asta)
Cred că fiecare părinte își dorește, într-un fel sau altul, același lucru: să le ofere copiilor un loc în care să se simtă liberi, fericiți și în siguranță. Un loc în care imaginația nu are limite și unde joaca nu e grăbită de nimic.
Doar că, în viața de zi cu zi, nu e mereu atât de simplu.
De multe ori, varianta cea mai la îndemână ajunge să fie ecranul, telefonul, tableta, desenele, iar „încă un pic” se poate transforma ușor în câteva ore. Și poate pe moment pare că funcționează. E liniște și fiecare își vede de treaba lui. Dar, încet-încet, îți dai seama că nu e chiar direcția în care vrei să meargă lucrurile. Copiii devin mai agitați, mai greu de mulțumit, mai puțin interesați de joaca reală, de interacțiune, de mișcare.
Și atunci apare întrebarea firească: cum îi scoți din casă fără să fie o luptă?
Tocmai de asta mi se pare atât de important să găsim alternative care chiar funcționează. Nu doar să le spunem „hai afară”, ci să le oferim un motiv să vrea să iasă.
Povestea mea
La noi, totul a început cu o trambulină.
Poate sună banal, dar a devenit rapid mai mult decât un simplu obiect în curte. Era punctul de întâlnire, locul unde fiica mea și prietenii ei se adunau aproape zilnic. Și dintr-odată, curtea se transforma într-un spațiu plin de energie, râsete și povești inventate pe loc.

Îmi amintesc cum săreau până oboseau, cum se întreceau, cum râdeau fără motiv. Genul acela bucurie pură care te face să te oprești din orice faci și doar să privești. Și trăiam cu senzația că plutesc și ei, și noi, undeva între grijile de zi cu zi și o stare de liniște și împlinire.
Și poate că prietenia se construiește exact așa, prin joacă, când toți au același scop mărunt și magic — cum era pregătirea trambulinei în căsuța aceea de vară, unde acoperișul devenea fereastră spre cer. De acolo, din pat, stelele erau doar pentru noi, iar aerul serii avea gust de libertate.
Apoi veneau poveștile, șoaptele care se transformau în hohote. Jocul Pyjama Party se lăsa cu provocări delicioase, care îi făceau să se tăvălească de râs. Noi ne uităm unul la altul cu un fel de recunoștință tăcută. Acum, timpul se lăsa convins să stea pe loc, iar trambulina vibra de o energie care nu se poate explica, doar simții.
Din toată povestea asta s-a născut, firesc, și un vis mai mare.
Fiica mea își dorea o căsuță de grădină a ei. Nu orice căsuță, ci una „magică”: cu perdele din voal roz care să fluture în vânt, cu un tobogan și un loc al ei de unde să vadă tot ce se întâmplă în jur. Un univers mic, în care să-și adăpostească cărțile, organizatoarele de creioane și carioci, jurnalul drag, visuri și multe idei crețe.

Cum îi dăruiești unui copil răbdare, atunci când visul lui nu poate prinde viață chiar în momentul acela?
Eu o fac cu gândul să nu îi rănesc sentimentele, cu blândețe și responsabilitate, cu explicații și cu promisiuni pe care le pot ține. Uneori cu o mică negociere, alteori doar cu tăcere caldă și un zâmbet care spune „nu acum, dar va veni”. Și mereu cu termene realiste, ca să simtă că așteptarea are un rost și un capăt.
Adevărul e că nu am reușit atunci să-i împlinim visul. În urmă cu 10 ani piața spațiilor de joacă era aproape inexistentă, am căutat, am planificat, am încercat noi să construim ceva, dar nu s-au legat lucrurile. Era un proiect mai mare decât părea, iar noi nu eram tocmai pricepuți la schițe și scânduri, la vopsit și siguranță. Și, da, a rămas undeva acolo, ca un mic regret. Dar, privind înapoi, mi-am dat seama că nu totul trebuie să fie perfect ca să fie valoros. Trambulina aceea, simplă cum era, a creat deja un spațiu în care copilăria chiar se întâmpla.
Recomandarea mea
Între timp, am descoperit că există și variante mult mai ușoare pentru părinți ca noi: echipamente de joacă deja gândite, sigure și ușor de integrat în curte. Fără stresul construcției de la zero, dar cu același efect: copii care ies afară de bunăvoie și stau acolo ore întregi.
Dacă sunteți și voi în etapa asta în care vreți să faceți curtea mai „vie” pentru cei mici, merită să vă uitați după soluții simple și sigure. Toah.ro oferă variante diverse de echipamente de joacă care chiar fac diferența. Nu trebuie să construiți voi de la zero, există soluții pentru toate spațiile și bugetele, iar diferența pe care o fac în viața copiilor e reală.
Ce mi se pare mie important, dincolo de distracție:
- Copiii chiar își dezvoltă coordonarea și încrederea în ei prin joacă activă
- Devin mai sociabili – prieteniile se leagă mult mai ușor „în curte”
- Își folosesc imaginația într-un mod pe care rar îl vezi în alte contexte
- Și, poate cel mai important, sunt mai relaxați și mai fericiți
În final, nu e despre trambulină, căsuță sau orice alt obiect în sine. Ci despre atmosfera pe care o creezi. Despre locul acela în care copilul tău abia așteaptă să iasă afară.
Dacă ar fi să schimb ceva, probabil aș acționa mai repede. Aș construi acel colț de poveste fără să-l mai tot amân. Dar chiar și așa, știu sigur un lucru: nu e nevoie de perfecțiune ca să creezi amintiri frumoase.
Și pentru că știu câte exerciții de echilibru (financiar) face orice părinte pentru a le asigura copiilor tot ce au nevoie, las aici un cod de reducere de 10% pentru achiziționarea echipamentelor de joacă la tine acasă. Explorează site-ul toah.ro , aplică codul KIDSCITY10 și alege împreună cu familia următoarele amintiri pe care le veți crea chiar în curtea voastră.
* Articol realizat de Ale de la Clujul Copiilor în colaborare cu Loredana Giță.

