Tabere la munte cu MIND GENERATION

Taberele verii MIND GENERATION au loc la munte.

Știi care este locul în care copilul tău poate învăța cel mai bine? 🤩  🌿 Pe-un petic de iarbă, cu ochii în nori și mintea plină de întrebări.

Copilul tău învață altfel când în jurul lui e liniștea pădurii și, înăuntrul său, curiozitatea pâlpâie. ✨

Tabăra „Roboțeii la munte” e o săptămână în care firele, codurile și rotițele se-mpletesc cu drumeții, povești în jurul focului și libertate.

📅 Între 30 iunie și 4 iulie, la Rogojel, în Munții Vlădeasa, oferim copiilor între 8 și 13 ani șansa de a învăța robotică sub cerul liber, nu între patru pereți. ☀️

💸 Costă 1680 lei/copil, iar dacă vine însoțit de un frate, o soră, un coleg sau un prieten, fiecare primește câte 100 lei reducere.

* * * * *

Dacă pasiunea lui e matematica, iar drumețiile îl încântă, poate tabăra de mate și drumeție, tot la Rogojel, e locul potrivit.

📅 Între 4 și 8 august, combinăm exercițiul logic cu tihna muntelui.

💸 Prețul e 1650 lei până pe 1 iulie, apoi 1770 lei. La fel, fiecare participant care vine însoțit primește reducere de 100 lei.

Două tabere. Două lumi. Aceeași promisiune: să învețe cu sens, în ritmul lui. 🩵

🙌🏻 Scrie-ne dacă simți că locul copilului tău e într-una dintre ele.

Detalii si inscriere:
📧office@mindgeneration.ro,
📞 telefon 0747 293 739 , sau
🔗mesaj privat pe pagina  MIND GENERATION

Mai multe detalii privind taberele la munte:

  • Tabara Robotica – 30 iun – 4 iul

🌞 Dragii nostri, va invitam in prima noastra tabara din vacanta de vara 2025 !

👇 O tabara perfecta pentru copii veseli si curiosi !

Maximum 12 copii inscrisi, pentru a ne putea ocupa de fiecare in parte !

⛺️Unde ? Intr-o locatie de vis, la Pensiunea Anica: https://www.facebook.com/pensiunea.anica , localitatea Rogojel, la poalele masivului Vladeasa, jud Cluj. 🏕

Un colt de rai, o gazda prietenoasa, mancarica excelenta, preparata proaspat, loc pentru relaxare, distractie, drumetii !

Sa ii lasam pe roboteii cei veseli si aventurosi sa ne calauzeasca o saptamana !

📅 Cand ? 30 iunie – 4 iulie 2025

🎯 Varsta ? 8 – 13 ani

🌲 Ce facem ?

🤖 Pai… invitatii speciali suuuuunt… roboteii Dash&Dot, cei mai simpatici robotei din lume !!! Veseli, dornici de joaca si dornici de a-i invata pe copii ce inseamna un algoritm, ce inseamna programare si cum putem invata distrandu-ne !

🎲 In plus, jocuri de echipa, care ne pun mintea si imaginatia la contributie !

🌈 Sa nu mai vorbim de 🏃‍♀️ drumetii 🏃‍♂️ – pentru ca acele locuri minunate 🌼 si poteci 🌸 trebuie strabatute ☀️ !

👉 Cost: 1680 lei;

Frati, surori, colegi, prieteni care se inscriu impreuna – reducere 100 lei

🍀 O tabara unica, perfecta pentru minte si trup !  💚💙💜

  • Tabara Matematica – 4 – 8 aug 2025

Folosim zile frumoase si linistite din august, in natura, pentru clasele V-VII.

Facem recapitulare pentru cei care intra in clasa a VIII-a, asa, un pic de „incalzire” pentru anul care urmeaza !

Vom lucra pe grupe de copii de aceeasi clasa, recapituland zilnic cate un capitol, sub atenta indrumare  a profesoarelor noastre.

Aer curat si proaspat, intre prieteni, intr-o locatie de vis, la Pensiunea Anica,

localitatea Rogojel, la poalele masivului Vladeasa, jud Cluj. 🏕

O gazda minunata, mancare ca la mama acasa, loc pentru relaxare si distractie !

Zilnic 2h de matematica dimineata pe terasa sau in foisor, in aer curat si racoros de munte – recapitulam teorie, facem exercitii, probleme impreuna !

Apoi dupa-amiaza lucram un pic de teme, individual, dar sub supravegherea profesorilor, cu indicatiile si corecturile profesorilor !

Intre sedintele de matematica: drumetii, activitati relaxante – numai in aer liber 🌲!

Seara – voie buna, povesti, cer instelat … 🙂

Niciodata matematica nu a fost mai placuta decat in taberele nostre !

 

Va asteptam cu multa experienta si foarte mult drag in lucrul cu copiii !

🔹 Varsta: copiii care au terminat clasele V – VII

🔹 4 – 8 aug 2025

🔹 4 nopti, 5 zile cursuri

 

👉 Cost: 1770 lei

❗️ EARLY BOOKING: 1650 LEI – Pana in 30.06.2025 ❗️

Frati, surori, colegi, prieteni care se inscriu impreuna – reducere 100 lei (in plus fata de Early Booking !)

👉 Avans: la inscriere 30%

Restul de plata: 70% pana in 01.07.2023

 

Locurile sunt limitate, maxim 12 copii !

Invatam si ne distram in natura !

 

Leave a Comment

Kids' City by Clujul Copiilor
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognizing you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.